Arhivele lunare: Martie 2009

Ești TU

Standard

Există cineva pentru fiecare dintre noi. Versuri pentru suflet. Sufletul meu…

 

Hello my love
It’s getting cold on this island
I’m sad alone
I’m so sad on my own
The truth is
We were much too young
Now I’m looking for you
Or anyone like you

We said goodbye
With the smile on our faces
Now you’re alone
You’re so sad on your own
The truth is
We run out of time
Now you’re looking for me
Or anyone like me

Na na na na…

Hello my love
It’s getting cold on this island
I’m sad alone
I’m so sad on my own
The truth is
We were much too young
Now I’m looking for you
Or anyone lïke you

Pentru o berbeacă

Standard

Berbeaca noastră dragă

Nu e că ne știm de dinainte de a ține vreun creion în mână. Nu e că vezi viața cum nimeni nu o vede. Nu e că ai fost sprijinul meu când nu aveam nimic altceva. 

Nu e că am fumat și-am băut nes cu cola de disperare și că făceam schimb de cărți înainte de examene. Și nu e că ai luat 10 la Chelcea. 🙂

Nu e că trec zi de zi prin Obor și-mi amintesc de anul I, și de magazinul de unde am furat eu peria aia și erai galbenă de spaimă… 

Și nu e că-mi ești dragă. Sau că ești un om de o calitate rară…

Acum e pentru că e ziua ta. Și tu știi cel mai bine că mă pierd în cuvinte fără a spune nimic. Dar asta pentru că-mi doresc să spun totul

Acum e pentru că ne e dor de tine și de tot ce ai însemnat pentru noi atunci când ne-ai fost alături. Și pentru tot ce însemni acum pentru noi de la distanță. 

Berbeaca noastră dragă…

Pinguinii

Standard

Un oraș mare presupune o adunătură de oameni. Scurt. Nimănui nu-i pasă de unde și încotro se duc oamenii ăștia. Ăsta e și farmecul unui oraș mare. Ești lăsat în pace. Fascinația urbană apare în mintea omului curios și suficient de interesat de viață, în general. Nu contează aichiu’, nu contează educația sau backgroundu’. Contează doar să te intereseze. Nu de unde vine și unde se duce omul de lângă tine, ci doar ce este acum și aici. Cum este omul lângă ceilalți. După această introducere incoerentă se promite și o continuare pe măsură. 

Nimic special. O după-amiază de sâmbătă. Troleu liber. Ploaie torențială afară. Dinspre Obor spre centru. Ai de mers 5 stații și te cam doare-n spate de ce se întâmplă în jurul tău în astea 5 stații. Până când… orașul te surprinde iară. Un tip între două vârste. Costumul său, deja la a treia vârstă. Părul vâlvoi și vocea puternică. Omul nu avea nimic de spus nimănui, însă era perseverent. Era înflăcărat. Vocifera puternic și gesticula apăsat. Ceilalți îl evitaseră deja, comasați fiind în prima jumătate a troleului. Eu, neștiind care-i faza, în spate, lângă predicator. După 2 stații a epuizat omul toate înjurăturile la adresa tuturor politicienilor pe care-i știa. După câteva clipe de tăcere… omul pierdea teren… Își pierdea publicul. Era groasă treaba. Așa că… aruncă, vorbind apăsat, grav și surprinzător de articulat: „Pinguinii au început să se retragă! Da! Da…”. Lumea din troleu: care pufnind în râs, care neliniștindu-se. Eu, oscilând între aceste două stări.

În final cobor. De atunci au trecut câteva luni. Iată că pinguinii reapar.

Despre muncă

Standard

Munca e ca țigara de dimineață. Te îndeamnă la budă și te bucuri de ea abia după ce s-a terminat.

Munca nu mă lasă să dorm dimineața, munca mă înghesuie cu sute de nefericiți în ratb, munca nu îmi permite să mă văd cu prietenii sau să plec în drumeții de câte ori vreau.

Și… mai ales. MAI ALES. Munca te înghesuie de cele mai multe ori pe prea puțini metri pătrați cu oameni cu care, în mod normal, nu ai sta măcar de vorbă.

Așa este cazul meu, ca al multor nefericiți, corporatiști sau nu. Fie că e șeful (always a popular reason to dream of buying a bazooka), fie că e colega piți cu voce stridentă, incompetentul pupincurist care-ți pune-n cârcă și treaba lui, mereu există cineva la muncă pe care nu l-ai avea în preajmă altfel. Eu am avut 3 colegi (se întâmplă să fie vorba de 3 colege, suerte) pe care, în circumstanțe normale, i-aș (le-aș deci) … trimite la plimbare (cel puțin).

 

Primul caz

Nume de cod: Piți corporatista

Descriere: De cele mai multe ori prea ocupată cu tel-ul sau mess-ul sau să-și admire pozele pe haifaiv din banbu. Prea ocupată să-și facă treaba. Voce pițigăiată, creier inapt. Atrage mereu privirea asupra ei. Și nu într-un sens pozitiv. A, desigur, blondă platinat. Roz mult. Auriu și muuult fard. Solar.

 

Al doilea caz

Nume de cod: Lingăul ieftin

Descriere: Lingăul ieftin mi-a fost pt puțin timp colegă. Acum regret, erau multe de observat. În scurtul timp cât mi-a fost dat să împart un capsator și-o pauză de masă, lingăul ridica în slăvi, clar, șefa. Complimente ieftine pe bandă rulantă. Trist era că funcționa această tactică deloc inteligentă.

 

Al treilea caz

Nume de cod: Diareea umană

Descriere: Diareea umană este o specie pe-atât de rară, pe-atât de periculoasă. Împrăștie cu calm veninul și cu zâmbetul pe buze. Este o persoană nesigură și se poate confunda cu lingăul ieftin. Dar, spre deosebire de acesta, ea lingușește pe oricine, nu se limitează doar la șefi. 

 

The end?