Cutia de brânză

Standard

Mi-am făcut recent un obicei sănătos. Unul dintre puținele obiceiuri sănătoase din viața mea de acum. 😛

În fiecare zi mănânc fix 200 g de brânză de vaci cu smântână. De la chioșcul din intersecție. Intersecția de la Foișorul de Foc. Cutia aceasta mă costă fix 3,8 lei.

Așa. Deci în fiecare dimineață în jurul orei 9 cobor din troleu în intersecție. Și intru în magazinul cu pricina. Pentru cutia mea de brânză. De cele mai multe ori este EA acolo, și trebuie să interacționez 1-2 minute pentru a pune mâna pe delicioasa brânză. Aceste minute sunt cruciale pentru starea mea din ziua respectivă. Pentru ca de obicei EA îmi strică ziua.

Este o femeie la vreo 50 de ani, o femeie oarecum îngrijită, cu părul aranjat pe la vreun coafor din Berceni, sau Drumul Taberei, sau whatever. Cu rujul strident lucind sfidător pe buzele ridate. Cu fard verde pe pleoape și cu unghiile grena.

Câteodată o surprind fardându-se în spatele tejghelei, lângă rafturile cu pâine. Are un întreg arsenal, farduri de mai multe culori, cateva rujuri, rimel, demachiant… Atunci mi se pare amuzant cum întreruptă din ritualul de ”înfrumusețare”, te servește având doar un ochi fardat și rimelat, iar pe celălalt nu.

Ce mă intrigă la această femeie nu este nicidecum aspectul ei. Ci faptul că nu zâmbește niciodată. Exact, NICIODATĂ!

Nu zâmbește, nu schițează niciun gest. În zilele mele bune mă simt provocată de lipsa ei de reacție. Si mă chinui discret să îi fur o reacție, un zâmbet, măcar o grimasă… Mă simt ca Seinfeld în episodul ăla în care merge la un tip la spital și se dă peste cap să îl înveselească pe ăla.

Și de cum intru pe ușa chioșcului nu văd nimic altceva decât acea pereche de buze inerte, care probabil că nu zâmbesc decât foarte rar.

Alteori mă întristează femeia. Mă gândesc că nu are o viață întocmai fericită. And I feel sorry for her.

Dar de cele mai multe ori mă indispune. Când zic politicos: ”Mulțumesc mult, o zi bună!” și nu primesc NIMIC. Nici măcar un semn, o scuturare ușoară a capului, un mormăit, CEVA…

Soțul ei este la polul opus: un om din cale afară de jovial și politicos, galant chiar! Mă întreabă mereu dacă vreau pâine pentru brânzică (daaa, brânzică 🙂 ), dacă am nevoie și de altceva, îmi urează de mai multe ori să am o zi bună și să am parte de sănătate etc.

😐

Dacă n-ar fi atât de bună brânzica aia…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s