Arhivele lunare: August 2009

De ce Twitter va avea mai mare succes decât blogurile (pe termen lung)

Standard

1. În primul rând, pentru că un post pe Twitter nu presupune un efort susținut, ca în cazul unui post pe blog. Avem deci comoditate.

2. În al doilea rând, pentru că mirajul interactivității este mai ademenitor. Pentru că sociabilitatea individului este adusă în prim plan pe Twitter. Pentru că blogurile pun ideile (idei dezvoltate, expuse, argumentate) pe primul loc. Și pentru că, prin natura umană, sociabilitatea primează ideilor. Așadar, sociabilitate.

Și ajung la…

3. Se leagă, în mod natural, de primul punct. Pentru că activitatea pe Twitter este prin excelență impulsivă. Întocmai ca natura umană. Postul pe blog este, în mod ideal, gândit, cântărit, corectat, rumegat. Postul pe Twitter este aproape spontan. Sunt frânturi, așa cum ne străbat conștiința. Ajundem deci la impulsivitate.

Nu sunt specialist în social media, mi-ar plăcea să fiu, cred. 🙂

Dar sunt la bază sociolog. Sau, absolventă de sociologie, nu vreau să îmi asum mai multe decât pot duce.

Anunțuri

“Faţa galbenă care râde”

Standard

Am văzut filmulețul prima dată pe blogul Heyo.

Am râs de multe ori. Și tare. Și l-am dat mai departe prietenilor. Logic, pe YM. 😛 Reacția, unanimă, a fost: „Băăăăăi! Parcă-s ai mei!!”

Filmuleț amuzant, actorii interpretează frumos, targetul suntem chiar noi, generația YM care a plecat pe la facultăți și a fost nevoită să lase moștenire părinților acest minunat mijloc de comunicare.

Destule cuvinte. Expresia mea preferată, mai nou: „Bebelușelor, dans!”. Play.

Tizing

Standard

Pe messenger, în seara asa:

Io: Buna
Io: mi-ai dat add acum ceva timp
Popescu Bogdan: buna
Io: dar nu recunosc adresa
Popescu Bogdan: nici eu
Io:
Io: ok
Io: si totusi de unde mi-ai dat add?
Popescu Bogdan: nu stiu
Popescu Bogdan: scz putin

Io: Buna

Io: mi-ai dat add acum ceva timp

Strange and stranger: buna

Io: dar nu recunosc adresa

Strange and stranger: nici eu

Io: :))

Io: ok

Io: si totusi cum de mi-ai dat add?

Strange and stranger: nu stiu

Strange and stranger: scz putin

Zzzzz…. Zzzzz…. Zzzzzz… Asta acum o oră. Halal teasing. Crede că dacă apare acum pe messenger o să cad lată? :))

Nu ați pățit? Să dați de bună credință add pe messenger și să încerce să vă agațe un ciudat?

Secretul: Permanently offline, delete, ignore dacă e cazul. Nu sunt rea, sunt doar pățită. (Și tot mai dau add. :)))


Hellooooooo!!!

Read my keyboard:


mIRC is dead!