Na, că am ratat Sărbătoarea!

Standard

Da, încă un an, încă un Valentine. Să nu uit de Halloween-ul din toamnă, de cele 50 de minute necesare să găsesc un taxi, de cozile lungi de la Silver Church și de pavajul încins de tocuri „mascate” pe Lipscani.

Încerc să mă limitez la acest 14 februarie.

Pe scurt, îmi amintesc ora de engleză din clasa a 4a. Profa, anglofonă fiind, ne-a povestit puțin și despre Valentine’s. Ne-a povestit că obiceiul lor este de a face felicitări (adică hand-made, băi), pe care le oferi persoanelor pe care le simpatizezi (dacă nu mă înșeală memoria, expresia exactă a fost persons you are fond of). Adică, explicație necesară unor copii de 10 ani, persoanelor pe care placi: doamna (învățătoare), prietena cea mai bună, colega de bancă, etc. Noi, copii proști atunci și acum, am înțeles că înseamnă să dai felicitări băieților/ fetelor.

Ani mai târziu, după ce episodul de la ora de engleză a fost uitat, am descoperit cu oarece stupoare că acest obicei al lor a devenit și al nostru. De ce, nu îmi explic. Că Hollywood a zis așa. Sau Hallmark. Sau E-Cards. Sau chinezii care produc plușuri.

Apoi, încet, încet, a apărut nevoia să, surpriză!, să cumperi chestii înainte de 14 februarie: felicitări, flori, plușuri. Să le dai în seara de 14 februarie. Să te pupi cu cineva în seara de 14 februarie.

Sincer, cred că mie îmi scapă ceva.

Am obținut între timp drept de vot (adică 18 ani). Am avut prieten sau nu. De 14 februarie. Eu nu înțeleg multe. În primul rând de ce să zic obsesiv Te iubesc o zi pe an. De ce să mă afișez ostentativ cu un mascul (în cazul meu, hetero fiind) în această seară. De ce o zi în an ar cântări cât alte 364.

Ce mă deranjează cel mai mult este nu faptul că românașul de rând plătește pe un fir de trandafir pe 14 februarie cât nu face o zi de întreținere la bloc în ianuarie. Nu este faptul că ne aruncăm, ca și popor, la plușuri ieftine (și chiar dezgustătoare! aș adăuga) o dată pe an. TV-ul ne zice, noi cumpărăm. E legea consumerismului. Nu înțeleg însă de ce oameni de la care aveam pretenții (!) se pretează la așa o mascaradă. Dacă întreb mâine (sondaj, ponderat!) toți cunoscuții mei dacă vor să facă trotuarul pe 19 mai cu mine, s-ar uita câș. Reacție de bun simț. Căci eu pun întrebarea. Dar întrebarea venită de la producători, indusă strategic de comediile romantice și de mirajul stilului de viață american, pare mai de bun-simț. Mai… echitabilă. Dar, pe undeva, aceeași idee.

Long story short, my friends.

Dacă iubești, n-o faci pe 14 februarie. Ori o faci și pe 14 februarie, ori n-o faci de loc.

Îmi pare rău căci obligațiile de muncă m-au făcut să uit de această zi… revelatoare.

Am uitat să iubesc pe 13 februarie, cred că o să îmi amintesc pe 15. Dar promit ca în restul anului să nu se mai repete.

 

Cu stimă, 

Un non-naționalist. Un om de bun-simț, cel mult.

Ioana

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s