Da, iubesc cu adevarat Praga (prima parte)

Standard

Sunt o persoana foarte impulsiva. Ma indragostesc usor, ma despart si plec mai departe la fel de usor. Declar de fiecare data ceva extrem, ma razgandesc de indata, astfel incat lumea nici nu ma mai crede pe cuvant.

Cu Praga insa lucrurile cred ca stau altfel.

Sa incepem.

O seara normala, o terasa ieftina, o alegere noua impreuna cu prietena mea I. Am cunoscut pe cineva, m-a dat complet peste cap. In 2 zile, am fost alt om.

Ok, da, s-a intamplat iarasi. M-am indragostit. Imediat, am cumparat un bilet de avion catre Praga. Planul era sa petrec o saptamana minunata cu un om minunat.

Ei bine, omul minunat a iesit intre timp din peisaj. M-am trezit fara niciun ban in buzunar, cu un bilet de avion si singura. Eu si Praga.

Initial m-am speriat si am dat inapoi. Cineva acolo mi-a intins o mana. Mi-a oferit cazare. M-a indemnat sa nu refuz Praga. Si bine a facut. Si bine am facut ca m-am aruncat in excursia asta.

Ziua 0

Asa ca am plecat. Am luat un taxi spre Otopeni (!), am vorbit despre dragoste si relatii si femei si barbati cu taximetristul, care la finalul cursei, pe langa bacsis, mi-a cerut si sfaturi in amor. Am dat si sfaturi, si bacsis.

Am incheiat in mijlocul aeroportului sutienul unei fete care era in drum spre Germania, unde lucreaza de 4 ani. Da, asta sunt eu, ma apropii usor de tot felul de oameni. Dupa ce am vorbit 40 de minute cu fetiscana in drum spre Frankfurt, m-am dus la check-in. Spre Praga. Just one. Da, la fereastra. 🙂

Bineinteles, pe scaunul de langa mine s-a indesat un rusnac cu ceafa lata si fara muschi faciali, se pare. Am incercat sa le vorbesc in romana (erau doi, masivul, evident, langa mine), apoi in engleza. Niciun rezultat. Am pornit. Poze, poze, poze, nori pufosi si emotii uriase.

Spre Praga deja am avut parte de turbulente. Din acelea cu goluri masive de aer, cand cazi in gol si apoi urci iar si iar cazi. Ei bine, eu nu stiam cum e. Am transpirat, tremurat, infipt unghii in bratul scaunului. La un moment, am scancit apasat. Apoi m-am uitat la rusnac. Nicio reactie. Fuck, imi zic. Sa nu fie asta ultima fata pe care o vad. Suprinzator, n-a fost. Au trecut turbulentele, poze, poze, poze.

Am ajuns in Praga, m-a asteptat cineva la aeroport. Obosita fiind, n-am observat foarte multe pe drumul de la aeroport spre oras. Nici nu prea aveam ce. Am coborat la metrou apoi. Uau. Statii peste apa, sub apa, pe langa apa. Statii colorate, oameni civilizati si linistiti. Uau.

Prima zi a fost de mancat, despachetat, dusat, plimbat putin. Nanit.

Ziua 1

Prima zi in Praga a fost fara cuvinte. Am pornit din timp, cu un mic popas la sediul Skype. Uau. Am imbratisat un perete acolo si am baut o cafea tare pe terasa lor. Apoi am pornit agale pe stradute cu nume pe care nu le inteleg. Spre castel, ca tot turistul. Recunosc ca nu m-a impresionat cine stie ce castelul de la distanta. Asta pana cand am ajuns langa el. Uau. Eram parte din zidul de turisti care raman perplex cand ajung in fata. Da, poze, poze, poze.

Apoi o incursiune nostalgica la muzeul jucariilor.

Apoi panorama spre Praga, poze, poze, un gulas traditional la o teresa cu (prea) multi turisti. La cum imi e norocul, fireste ca ne-am asezat exact langa grupul mare de turisti spanioli. Bad idea! Declar raspicat ca detest spaniolii. Si nici italienii nu-s departe, no worries.

Sa nu uit de pustanul de 6 ani din autobuz pe care l-am tot pozat pana s-a intimidat complet. Sa nu uit de garda de la castel de care aproape m-am indragostit. Si nici de cersetorii umili care ma emotioneaza enorm. A, si frumoasele poze cu Vltava. De langa Vltava. Cu Vltava. Peste Vltava etc.

Pe Charles Bridge am avut parte de 2 experiente ce merita precizate: 1) am vrut sa fac o poza unor ceasuri (sau, ma rog, aranjamente cu ceasuri) hand-made, moment in care 3 cehi innebuniti au sarit peste mine: This is unique work, don’t take pictures! Mi-am cerut scuze, am zambit si am plecat mai departe. Mai departe, pe langa un concert de jazz (nu credeam vreodata sa-mi placa muzica asta, dar iata! cantata cum trebuie… ), 2) am ajuns langa o femeie simpla. Imbracata in alb, nimic deosebit, o bluza si pantaloni oarecare, cu o frizura neingrijita si ochii inchisi, m-a facut sa lacrimez. A fost cel mai sincer si talentat si emotionant „Ave Maria” pe care mi-a fost dat sa-l aud in viata mea. Cu genunchii moi si ochii in lacrimi, am indraznit sa ma apropii, suficient cat sa-i strecor cateva coroane in cutiuta special pregatita. Mi-era si teama sa nu perturb minunea ce-i iesea pe gura.

Apoi am continuat plimbarea catre Piata Veche, numita si „inima Pragai”. Pe buna dreptate. Daca un bijutier iscusit ar pune deoparte cele mai reusite piese ale sale, tot nu s-ar compara cu piata din Praga. Da, si ceas, si atmosfera de vis, si puhoaie de turisti, si un dubios shooting cu o asiatica vulgara pe treptele turnului cu ceas.

Pe drum spre casa, o ploaie torentiala si da. Un minunat curcubeu. Primul curcubeu intens pe care l-am vazut in viata mea, complet si colorat. Si cum ne minunam noi de toate culorile ce ni se afisau, a aparut timid, langa, al doilea curcubeu. Da, mi-am pus si o dorinta. 🙂 Eu una nu am mai vazut asa ceva.

Am mers singura pe stradute, acompaniata de un cuplu pupacios. Am gasit puterea sa ma detasez de situatie, de situatia care m-a adus pe stradutele din Praga. I-am lasat sa se pupe, m-am rupt si mi-am gasit linistea. Eu, cu mine, si cu Praga, facem o combinatie excelenta!

Spre seara m-am gandit ca nu pot ajunge in Praga fara sa gust viata de noapte. Ei, bine, ai grija ce-ti doresti :))

Am plecat cu autobuzul, ajuns la Andel, luat metroul. Ajuns in centru. Incercat o straduta. Plina de bordeluri, cam un Red District. Nu. Intoarcere 180 grade. Incercat primul club. Putina lume (la 23:15!!!), lumina multa, muzica in surdina, lumea chill pe canapele albe. WTF. Next club, same shit. Pierduti pe stradutele Pragai, am cerut in final indicatii unui taximetrist la vreo 30 de ani. Nu inainte sa mi se vanda iarba ieftina in centrul Pragai. Am refuzat. Apoi am aflat ca e legal la ei. Da. 😐

La recomandarea taximetristului, luat metrou 2 statii. Ajuns iar pe stradute, pierdut cu Google Maps. Cerut iar indicatii de la niste junkies. You should probably go to Harley’s. We did. Muzica buuuuna, rock. Lume adunata. Ok, stam aici. Luat 2 pipete de bere (adica 0,33) si stat la o masa instabila. Stat acolo pana ce o cehoaica a cazut in cap si un grup de cehi beti de la masa de langa mine s-au luat aproape la bataie cu niste americani cu femei frumoase la masa. Motan speriat, coada zbarlita, fugit afara dupa ce ceh masiv cu dreduri varsat whiskey pe mine. Motanul niciodata nu mai calca intr-un club in Praga.

Seara s-a terminat in final intr-o bomba unde am baut mult Kozel, cu pacanele pe fundal si discutii lungi despre munca in general si despre salile de relaxare din corporatii. Am plecat spre casa pe la 05:30. Tramvai plin, oameni dormind cu iPad sau iPhone la vedere. Un oras perfect in siguranta. Fara caini vagabonzi 🙂 🙂

Ziua 2

A doua mea zi in Praga a inceput lenes. Recunosc. Nimeni nu merge in Praga fara sa bea alcool. Fara sa abuzeze, poftim. 😀 M-am trezit cu constiinta incarcata, in concediu fiind, datorita unor dead-line-uri la munca. Am fost introdusa din nou in sediul Skype, asezata la un mega-calculator cu 5 monitoare, sa lucrez vreo 2 ore. Am terminat cu bine ce aveam de lucru, am fost profund impresionata de mediul destins, international si realmente inteligent, incarcat de geeks de nu mai stiam in ce directie sa ma uit. 😀 Am continuat apoi cu o masa intr-un restaurant cu specific argentinian. Proasta mancare, am lasat-o aproape pe toata in farfurie, desi mi-era foame. Nu ca argentinienii n-ar gati bine, ci pentru ca cehii care gatesc (well, anything) nu gatesc bine. Dupa asta si bine-meritatul pahar de bere ceheasca, am luat-o la picior. Ma rog, in tramvai. Sa vizitez. Am urcat cu asa-numitul funicular. Da, Motanul din mine s-a cam tinut de barele alea. Nu am incredere in treburi care se misca in directii anormale (de pilda, pe diagonala). Dar am tacut cand am urcat peste padurice si am vazut frumoasa Praga.

Urcat, urcat, coborat la destinatie. O minunata gradinita, cer frumos, o replica a turnului Eiffel. Ce naiba din teama mea de scari si de inaltime m-a impiedicat sa platesc 55 coroane in plus sa iau liftul pana sus? Nu. Am urcat pe trepte inguste, circulare, si expuse exteriorului (protejate doar de o balustrada). La mijloc am avut un real atac de panica. Frisoane, maini transpirate de-mi cadea DSLR-ul, imagini care se roteau in fata mea. M-am infipt intr-o bancuta si am stat acolo 20 de minute. Pe langa mine se inghesuiau turisti si copii, fericiti de experienta. Iar eu ma gandeam la sicrie, la faptul ca o sa mor, ca mi-e teama sa cobor sau sa urc. Ce naibii sa fac? Sunt la jumatea drumului. Noroc de I. care m-a linistit la telefon. Am tras aer in piept, sacadat, evident, m-am adunat sa ma tarasc pana sus, doar ca sa pot cobori cu liftul. Am facut ceva poze, in spatiul acela ingust si aglomerat, care se mai si clatina. Dar a fost un act de prezenta. Am apasat declansatorul gandindu-ma cum naibii cobor mai repede din turnul asta nenorocit. M-am dus palida si anemica la liftiera, i-am zis ca n-am platit, ca ii dau dublu, doar sa nu trebuiasca sa cobor pe trepte. A zambit, m-a lasat sa cobor gratis cu liftul.

Apoi am mers in camera oglinzilor. Fun. Doar ca mi-am atins limita de tolerat copii urlatori. Am plecat de acolo rasufland usurata ca nu am copii. Dupa asta, o bere bruna cu jazz lenes pe fundal si cu vedere panoramica spre Praga. Frumos, frigut, dar frumos.

Am coborat in oras. Oprire la un restaurant cu specific mexican. Am mancat doar cea mai buna mancare mexicana din viata mea. Apoi mers la supermarket, cumparat Absint, facut planuri, ajuns acasa si adormit ca scandura fara strop de absint.

Ziua 3

Ziua a treia in Praga a inceput iar lenes. Niste ochiuri la domiciliu, o plimbare agale pe Vltava, pozat Dancing House, o mica experienta la Posta Ceheasca. Ca doar imi place atat de mult Posta Romana, puteam eu oare sa ratez varianta ceheasca? Superba experienta cu draguta cehoaica, singura, de la alt ghiseu, care intelegea putina engleza. Sa ne-ntelegem, aveam nevoie de Western Union, ele nu puteau explica, eu nu puteam intelege. 45 de minute, joy!

O bere la terasa, cand, se pare, ca am insultat fara sa vreau un simpatic chelner ceh, fluturand mana in plina terasa. Da, am fost avertizata, dar reflexul a fost mai puternic. 😦 Apoi o pizza si nemiloasele shoturi cu Absint. Da, eu am vrut in Praga, eu am vrut sa vad cum e Absint. Oooo, nu.

[to be continued]

Anunțuri

3 răspunsuri »

  1. Pingback: Da, iubesc cu adevarat Praga (a doua parte) « Lamaisizahar's Blog

    • Pe astazi daca ma adun si ma organizez 🙂
      Trebuie sa fug sa-mi cumpar un bilet de tren, o sa plec la Botosani pentru cateva zile, abia astept!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s