Arhive pe etichete: blank inside

Am vrut

Standard

Am vrut să scriu despre concertul Morcheeba la care am fost de curând, despre cuplul de manelari de vârsta a doua pe care i-am văzut la metrou ascultând muzică la căști, despre prieteniile mele și despre cât de mult mi-a plăcut la Cărturești, sau despre pasiunea mea pentru apă.

Am vrut să scriu despre oamenii din drumul meu, despre ideea genială pe care o am pentru un experiment, despre faptul că se apropie ziua mea și că aproape mă tem, despre girls night out și ardelenii urâți care ne-au făcut cinste cu băutură scumpă, despre prietenul meu Andrei cu care râd mereu cu lacrimi, sau despre apartamentul luxos de închiriat la Iancului cu doar 600 euro.

Am vrut să scriu despre temerile și bucuriile mele și modul aproape ciudat în care acestea se îmbină.



Dar nu am scris nimic.

Anunțuri

Jos, jos, jos de tot

Standard

Sunt o persoană schimbătoare. Știu. Și pot zâmbi într-o zi, și pot plânge mai apoi, pentru ca după să râd cu poftă.

Nu e nicio strategie ascunsă, nu e nimic special. Sunt doar eu. Un om sensibil. Într-o lume rea. Prea devreme.

Îmi doream de mult să lucrez într-un anumit domeniu, în care am ajuns, în cele din urmă. Nu știu ce s-a întâmplat, unde s-a rupt firul, căci se pare că nu îmi mai găsesc locul. Presiune mare. 

Pe de o parte ar fi o întâmplare fericită, știu că nu asta vreau să fac și pot să ies înainte de a fi prea târziu, înainte să mă afund prea tare în ceva ce nu mă caracterizează. Problema este că nu știu ce altceva vreau și pot face. 

Vreau să plec, să călătoresc fără țel prin Europa (mai puțin Paris :P), să am job-uri simple, să fiu fericită, să trăiesc printre străini, să le cunosc obiceiurile, să plec mereu din oraș în oraș, din țară în țară, să mă găsesc pe mine. Să am curaj și un rucsac. 

Sunt confuză, mă doare capul și am avut o zi proastă. Care încă nu s-a terminat.

Ziua Z

Standard

Astăzi a fost o zi de savarină. A fost cald, am avut geacă. 

Ajung la muncă, mă sună de la bancă. Realizez o schemă pentru a simplifica căcatul de la bancă:

Ziua 1: Primesc telefon de la bancă -> mă duc la sucursală -> mă pune să sun la nu știu ce birou; sun -> mă întorc la bancă, semnez, plec.

Ziua 2: Mă sună de la bancă, mă pune să sun în altă parte -> sun în altă parte, mă pune să sun iar la bancă -> sun la bancă -> mă pune să sun iar la biroul ăla, să confirm că am fost la bancă și că am sunat în altă parte -> sun la birou, confirm, recit toată pățania. 

Va urma?

Apoi… Un incompetent de la muncă ne tratează cu dosul, iar căcatul ce nu l-a făcut azi o să mă coste două nopți albe în weekend. 

Mă duc să îi cumpăr lui Shos ceva, îmi trimite mail că tocmai își cumpărase el chestia aia de care e foarte bucuros (și încă o cumpărase și mai ieftin decât mine!).

Am aflat că coleguțul nostru drag pe care toți îl plăceam pleacă de tot. 

S-a oficializat știrea: Depeche Mode a anulat concertul de pe 14 mai.

În stație.

Și colac peste pupăză, mi-a intrat și-o muscă-n ochi.

Saga: viață ca o savarină

Standard

De fapt am vrut să pun titlul: viața ca un căcat, pentru că așa îmi e de câteva zile, dar am vrut să fiu fată finuță și să nu zic aici „căcat”.

So…

Astăzi a început ziua nașpa. Am plecat prea subțire îmbrăcată de acasă, e bineînțeles frig, nu mi-am luat umbrelă, bineînțeles că plouă. 

Am ajuns la bancă, unde am rahaturi de rezolvat, mă trimit să sun nuștu unde, stau 35 de min la telefon, problema încă nu s-a rezolvat. 

Partea bună e că: mi-au venit biletele la Depeche Mode. Partea proastă e că s-ar putea să nu se mai țină concertul. 

😐