Arhive pe etichete: Botoșani

Un text simplu, pentru cel mai frumos om din viața mea

Standard

Nu obișnuiesc să fac declarații înflăcărate, sau să vorbesc prea deschis despre sentimentele mele. Însă se întâmplă câteodată să mă înmoi. De obicei asta se întâmplă fie brusc, neașteptat, fie atunci când fac o retrospectivă a vieții mele.

Acum este un moment de după o succintă introspecție și retrospectivă.

M-am gândit simplu, la oamenii care au venit și plecat din viața mea. La ultimii 25 ani, mai exact. Desigur, familia a rămas mereu acolo, aproape. Dar în rest… Hm… În rest nu au fost prea multe persoane care să fi rămas într-o formă sau alta aproape de mine și de inima mea. De fapt, nu a rămas decât o persoană. Întâmplător, și cel mai frumos om pe care mi-a fost dat să-l cunosc. Un om pe care îl admir și îl respect din suflet, un om a cărui companie mă liniștește mereu și mă tonifică. Un om cu care pot râde sincer, la fel cum pot plânge sincer.

Un om lângă care am crescut, de fapt, cu care am crescut. De la primele bastonașe și adunări, de la tezele de la română și la orele de învoire pentru olimpiade, la strugurii albi mâncați în cimitirul de la Pacea. Au urmat bulgăreli energice în clasa a 6a, primele discuții despre menstruație, despre băieți, dar și prima țigară fumată împreună (cred că eram deja în clasa a 10a, în părculețul de la Spitalul Județean).

A urmat o fugitivă discuție (pe-o bancă din părculețul de lângă Primărie, la sfârșit de august) despre facultate. Au urmat bagajele la 6 dimineața la Obor (lângă Casino Diamond!), cafeaua lungită până pe la 9, urmată de ochiuri cu brânză. Salatele și pastele pe care le pozam eu mândră, accidentul de la 3 dimineața și râsetele înfundate. Cărțile trase la xerox, paharul uriaș de cognac și cătușele (da, cătușele!).

A urmat băiatul în portocaliu, portofelele și telefoanele, vestea că va pleca (pe o băncuță, din nou pe o băncuță, în Cișmigiu). Ca o paranteză, se pare că multe discuții s-au petrecut în parcuri; cred că nu m-am mai plimbat de mult.

Jocul de zaruri de lângă bradul înconjurat de cutii de bere, weekend-ul la Sibiu, telefoanele tot mai rare, veștile proaste pe care le-am tot primit, grijile pe care mi le-am tot făcut.

Apoi o mică veste, o amăgire, o revenire.

Nu vreau în jurul meu mulți oameni, nu îmi doresc gașcă sau mulți prieteni virtuali, vreau doar să nu ne îndepărtăm noi niciodată!

Mulțumesc că rămâi în viața mea. Mă gândesc că 18 ani e totuși prea puțin comparativ cu tot restul vieții.

http://www.youtube.com/watch?v=VNvZI1l6HE0

 

PS: Nimeni nu e întâmplător în viața mea, iar asta-mi dă tot mai mult de gândit.

Anunțuri

Frântură (fără diactritice, cu suflet)

Standard

Io: dar Botosani… :X

Andrei: de ce?

Andrei: eu sunt singurul care nu vede nimic la orasul ala?

Andrei: care in 2 zile innebuneste si vrea inapoi aici

Andrei: 2 zile

Andrei: atat imi ia sa vreau inapoi in buc

Andrei: si niciodata nu mi se face dor de bt

Andrei: ma duc pt ca trebuie

Andrei: cam atat

Andrei: pt ai mei

Andrei: sau sa ma vad cu unii oameni

Io: pai

Io: mi-e dor de familie, care se intampla sa fie in Bt

Io: mi-e dor de oamenii din Bt, pe care inainte ii vedeam prosti si limitati

Io: dupa 4 ani in Buc ii vad ca pe painea lui Dzeu

Andrei: poi si de ce „bt :x”

Io: mi-e dor de liniste

Io : de stradute

Io: de orasul in care am crescut

Io: de care ma leaga o groaza de amintiri calde

Io: pe care in bucuresti nu le am. inca

Andrei : inteleg

Io: in Botosani am fost copil, am avut copilarie si prieteni apropiati

Andrei: am amintiri mai frumoase aici din pct meu de vedere

Io: aici nu

Io : de aia

Andrei: mi-e mult mai bine aici decat mi-a fost vreodata in bt

Io : nah, mie nu

Io : in bt ma zbateam, financiar zic, cu familia

Io: aici, mai mult, pe cont propriu

Io: acolo aveam prieteni cu care ma vedeam des (varsta si liceul, nah)

Io: aici ma zbat greu cu putini prieteni si buni, pe care ii vad mai rar decat as avea nevoie

Io: m-am saturat sa pierd 1-2 ore in fiecare zi numai deplasandu-ma din punctul A in… sa zicem, punctul Ț

The rest is history. 🙂

Andreea’s inspirational words

Standard

Click click click, found a blog. Tanti Andreea a împărțit cu mine un pofesor de mate (Bodaaaaș!), o profă de engleză și câțiva colegi. 🙂
Mă bucur să aflu că e bine. Sincer. Mi-a plăcut blogul ei, deși n-am mai vorbit cu ea de… hmm… 7-8 ani?

Deci, Andreea…

Permite-mi să te citez.

„Privesc viaţa în reluare. Atât de mult o iubesc.”

I heart Botoșani

Standard

Sunt născută în Iași, crescută în pitorescul și mai nordicul Botoșani. 🙂
Am copilărit pe lângă Drobeta Turnu-Severin, am început școala în frumosul, mult prea frumosul, Botoșani.

Școala nr. 13. That was a good luck. 🙂

And then there was highschool. Eminescu, în sala de clasă (și banca!) în care a învățat și mama.

Bac. Lăbăreală, cum îmi plăcea mie să-i spun. 🙂

Apoi, decizia de „a da la facultate”. Sociologie, CLAR.

Unde totuși? Aveam în vedere Timișoara (da! Timișoara, 16 ore cu autocarul de Botoșani), Cluj sau București. Am luat decizia. Clișeul „perspective de angajare după absolvire”. Așadar, locuiesc în București.

Ceeace mă determină să-mi vizitez orașul de suflet maxim de 2 ori pe an. 😦

Am coborât azi din rapid. 8 ore, caniculă. Dar eram fericită. Pentru că-mi încărcasem bateriile. ACASĂ. 3 zile. Dar trei zile fantastice. Nu am făcut decât să merg pe la bunici și mătuși, să inhalez liniștea și bună-voința oamenilor de pe străzi, a vânzătorilor mult prea drăguți, a moldovenilor mei de suflet. 🙂

O imagine face mai mult decât o mie de cuvinte, se spune. Ei bine, am pregătit câteva imagini. 🙂

Trandafir de la Moldova...

Frumoasa primărie

Are Botoșaniul păpădia lui

Sentimente colorate

În fața muzeului de istorie natura are expoziție proprie

An electoral, știm :) Ne bucurăm

PS: Am vrut să ajungem la Ipotești, nu am reușit de data asta. 😦

Nuferii or să ne aștepte.