Arhive pe etichete: Not a good day

Fumatul, babele, politețea și bunicii

Standard

Un post de-al Petricăi m-a făcut să rememorez o scenă care m-a enervat teribil, prin iarnă.

Așadar.

Stăteam într-o dimineață târzie de ianuarie-februarie în stație la Armenească. (Dimineață târzie = deja întârziasem al naibii de mult la birou.)  Fumam. De draci.

Trecuseră toate celelalte 6 trolee/autobuze (în dublu sau chiar triplu exemplar), mai puțin al meu.

O bătrânică mă întreabă ceva de 311. Dau casca, răspund politicos.

Stă, stă.

Mă studiază (vedeam cu coada ochiului). Mă întreabă câți ani am (nu știu de ce, oare, dar eram convinsă că întrebarea era strict legată de țigara aprinsă din mâna mea dreaptă). Îi răspund. Chiar nu aveam chef de conversații, însă trebuia să fiu politicoasă. Trebuie, pentru că am bunici și nu pot concepe ca aceștia să fie tratați urât de către „putzoi jmekeri”. Astfel încât toți moșii din București (și nu numai) sunt bunicii cuiva.

Revenind.

Mă sfătuiește, pe scurt, să nu mai fumez.

Tanti: Bărbații se uită la tine, te studiază, dar întorc capul când văd țigara. Că bărbații nu se uită la fete care fumează.

Eu: Îmi asum acest risc. 😛

Mă întreabă de școală (surprinsă apoi de faptul că am absolvit). Răspund din ce în ce mai sec.

Stă, stă.

Tanti: Dar tu nu ești din București.

Eu: (zâmbesc) Nu.

Tanti: Ești din Moldova!

Eu: (zâmbind sincer, naiva de mine… ) Daaa! Cum ați ghicit? 🙂

Tanti: Păi da, ați tăbărât toate în București!!!

M-am gândit la bunici, mi-am înghițit cuvintele.

😦

Și da, sunt din Moldova. Moldova mea de suflet, cu oameni simpli, sufletiști, oameni simțiți, oameni cu valori.

Și dacă replica este „Du-te înapoi în Moldova ta!” vă răspund simplu: „Aș vrea. Chiar mâine m-aș întoarce. Sunt legată de un oraș îmbâcsit, dar sper să pot scăpa odată.”

Jos, jos, jos de tot

Standard

Sunt o persoană schimbătoare. Știu. Și pot zâmbi într-o zi, și pot plânge mai apoi, pentru ca după să râd cu poftă.

Nu e nicio strategie ascunsă, nu e nimic special. Sunt doar eu. Un om sensibil. Într-o lume rea. Prea devreme.

Îmi doream de mult să lucrez într-un anumit domeniu, în care am ajuns, în cele din urmă. Nu știu ce s-a întâmplat, unde s-a rupt firul, căci se pare că nu îmi mai găsesc locul. Presiune mare. 

Pe de o parte ar fi o întâmplare fericită, știu că nu asta vreau să fac și pot să ies înainte de a fi prea târziu, înainte să mă afund prea tare în ceva ce nu mă caracterizează. Problema este că nu știu ce altceva vreau și pot face. 

Vreau să plec, să călătoresc fără țel prin Europa (mai puțin Paris :P), să am job-uri simple, să fiu fericită, să trăiesc printre străini, să le cunosc obiceiurile, să plec mereu din oraș în oraș, din țară în țară, să mă găsesc pe mine. Să am curaj și un rucsac. 

Sunt confuză, mă doare capul și am avut o zi proastă. Care încă nu s-a terminat.

Ziua Z

Standard

Astăzi a fost o zi de savarină. A fost cald, am avut geacă. 

Ajung la muncă, mă sună de la bancă. Realizez o schemă pentru a simplifica căcatul de la bancă:

Ziua 1: Primesc telefon de la bancă -> mă duc la sucursală -> mă pune să sun la nu știu ce birou; sun -> mă întorc la bancă, semnez, plec.

Ziua 2: Mă sună de la bancă, mă pune să sun în altă parte -> sun în altă parte, mă pune să sun iar la bancă -> sun la bancă -> mă pune să sun iar la biroul ăla, să confirm că am fost la bancă și că am sunat în altă parte -> sun la birou, confirm, recit toată pățania. 

Va urma?

Apoi… Un incompetent de la muncă ne tratează cu dosul, iar căcatul ce nu l-a făcut azi o să mă coste două nopți albe în weekend. 

Mă duc să îi cumpăr lui Shos ceva, îmi trimite mail că tocmai își cumpărase el chestia aia de care e foarte bucuros (și încă o cumpărase și mai ieftin decât mine!).

Am aflat că coleguțul nostru drag pe care toți îl plăceam pleacă de tot. 

S-a oficializat știrea: Depeche Mode a anulat concertul de pe 14 mai.

În stație.

Și colac peste pupăză, mi-a intrat și-o muscă-n ochi.

Saga: viață ca o savarină

Standard

De fapt am vrut să pun titlul: viața ca un căcat, pentru că așa îmi e de câteva zile, dar am vrut să fiu fată finuță și să nu zic aici „căcat”.

So…

Astăzi a început ziua nașpa. Am plecat prea subțire îmbrăcată de acasă, e bineînțeles frig, nu mi-am luat umbrelă, bineînțeles că plouă. 

Am ajuns la bancă, unde am rahaturi de rezolvat, mă trimit să sun nuștu unde, stau 35 de min la telefon, problema încă nu s-a rezolvat. 

Partea bună e că: mi-au venit biletele la Depeche Mode. Partea proastă e că s-ar putea să nu se mai țină concertul. 

😐