Descopar bune, descopar rele.

In fiecare zi. Asta ma face un om castigat. Caci pentru nimeni, niciodata, o zi in care nu inveti ceva inseamna zi castigata.

Poti invata ceva si stand in fund, singur, in pijamale, acasa. Nu cred ca inveti ceva neaparat in contextul imediat social.

Dupa o lunga amorteala, lamaile din viata mea au pus si zahar peste, si nitica apa, incat iese o limonada delicioasa. Asa cum ar trebui sa fie.

 

Invat putin bine din rau, si putin rau din bine.

 

Cred ca sunt oricum castigata caci de cele mai multe ori trag linie dupa o zi agitata si simt, eu in fata mea, ca am invatat ceva.

Mama mi-a zis acum cateva luni, intr-un oarecare context, ca asta inseamna maturizare.

E de bine imi zic. E de bine atata timp cat nu fac compromisuri, cat nu pierd inocenta mea, energia mea, lucrurile care ma fac totusi la finele zilei sa vaz binele dintr-o zi in care doar am plans. De ciuda.

Poate ca ma maturizez. Poate doar cresc. Poate doar, trist vorbind, poate doar trec anii peste mine.

 

Notite la 27 de ani.

27. Oh, imbatranesc.

Dar sunt copil.

 

Copil fiind, in acceptiunea mea, un mare compliment si o mare distinctie. A avea puterea sa fii copil cand iti apar riduri pe fata si credite la casa… cred eu… e un curaj.