Arhivele lunare: Iunie 2009

Miaela

Standard

Nu mă omor după Mihaela Rădulescu. Mai ales în lumina noilor scandaluri în care tanti se pare că adoră să se bălăcească, întocmai purcelului în nămol. Dar discuția nu este despre scandalurile în care se implică Miaela. Nici despre scrisoarea sa patetică (pe care nu am avut răbdare să o citesc în întregime).

Nu.

Nu este vorba nici despre seducătorul (NOT!!!) Dani. Care mi se pare, dacă îmi permit să citez pe cineva, un căcat cu ochi.

Întrebarea/nelămurirea mea este: De ce stă Mihaela cu acest căcat enervant cu ochi?

I wanna puke

Și cred că am găsit răspunsul. Dacă nu v-ați prins din prima… Close-up:

Close-up

Dar cum eu sunt cârcotașă… zic că numai blugii sunt de p*la omului.

:))

De mici

Standard

Lucrez într-o zonă ok a orașului. Aproape de centru. Liniștite. Verdeață.

În schimb, în jurul clădirii în care se întâmplă să am biroul sunt câteva case. De țigani. Două în particular. Una de țigani cu bani. E kitsch-ioasă și au merțane din care… evident, răsună „muzica”. Și cocioaba de peste drum de birou. Mică, anemică, dărăpănată. Cu mulți puradei desculți în curte.

Vineri, 18:25. Ies de la munci. Scot telefonul să intru în contact cu lumea de dincolo de birou. 😛

Prin gardul cocioabei, un puradel creț își lipise fățuca de gard. Care era din ăla tip plasă.

– Tanti! Tantiii!! Tan-tiiiiiiiii!!!

– Da…

– Nu-mi dai și mie telefonul să-l sun pe tata? (avea în mână o cutie din aia de la sim, cu un număr lipit pe ea)

(Sunt naivă. Demonstrația, mai jos.)

– Ok, eu ți-l dau.

– Uite numărul. (îmi arată prin gard cutia)

Mă apropii. Interesul pe care i l-am acordat puradelului (sincer, nu mi-am dat seama dacă era fetiță sau băiat, atât de micuț era… :P) a motivat alți doi puradei să vină, să „asiste” (probabil că-și luau notițe, erau mai mici decât cap-creț al meu).

– E pe Connex.

(S-a aprins becul. Aaa, deci să-ți dau telefonul să fugi cu el prin curte și dacă încerc să fac ceva să-l recuperez, să mă bată tac-tu… Ok, planul B. Repede. Copilul rânjea aparent inocent, un fel de Puss in boots. Zic: fuck, o fi țigănuș care vrea să mă fure cu sânge rece, dar cum să îl refuz? Aa, gata, știu, bag o minciună. Eu nu mint de felul meu, așa că mi-e greu să născocesc. Am reușit să storc:  )

– Ăăăă, dar nu am minute. Îți scriu eu mesaj să-i trimiți. Ce spui? Minute n-am.

– Nu. (puradelul avea atitudine. Și probabil nu-i mergea schema cu telefonul meu, sau tac-su nu știa să citească un mesaj. Sau să citească.)

– Îmi pare rău, zic. (WTF? Am ajuns să-mi cer scuze de la țiganul care vrea să mă fure?)

– Nu-i nimic.

Întoarce zulufii simpatici și o taie.

Probabil la tac-su.

Cum mi-au murit Simșii

Standard

Recunosc, am jocul Sims 2 instalat de ceva vreme pe calculator. Până zilele trecute nu am avut curiozitatea să îl deschid… Bine, l-am deschis, am petrecut de fiecare dată câte 2 ore pentru a crea personajul, dar după… I’ve lost interest. 😛

Până zilele trecute. Când am înțeles că jocul constă în mai mult decât a crea personajele (which I still love!), mi-am omorât (fără intenție!) personajele, până acum:

* Primele trei au murit de foame. Pentru că erau faliți și nu mai aveau mâncare în frigider. Când îi puneam să-și caute de muncă, epuizați de asemenea fiind, adormeau cu capul pe calculator, încercând să se angajeze. Deci, mureau în cele din urmă… de foame.

* Apoi am avut o tanti sexy pe care uitam să o duc la budă. Și tot făcea pe ea. S-a îmbolnăvit și a murit. 😦

* Am avut un personaj studentă-geek-urâtă-cu-spume care nu ajungea la cursuri pentru că adormea sau mânca sau făcea pipi sau baie și a fost dată afară de la facultate. Știu, nu a murit, dar mi-o închipui prostituată în cel mai bun caz, dacă nu, homeless.

* Ultimul meu personaj… Miss Hottie. După chipul și asemănarea Angelinei. Moartea ei mi s-a părut cea mai tragică. Femeia a avut o viață intensă (a fost promovată de n-șpe mii de ori, astfel încât pensia ei zilnică era aproape cât salariul ei de început, pe lună… a studiat, a pictat, avea o super casă cu fântână arteziană și jacuzzi și sală de fitness și leagăn și menajeră și grădinar și super skill-uri etc). Tot ce-și dorea femeia era o familie… Și culmea romantismului pentru ea s-a petrecut în tinerețe, când s-a pupat o dată (!) cu un nene, s-au ținut de mâini. Și la bătrânețe se sunau zilnic. Dar au murit bătrâni și singuri. 😦

Tâlc: Fie mă las naibii de joc, fie învăț cum „se face”. 😛

Vrabia mălai visează

Standard

Nu îmi plac mașinile mari. Aspirația mea în materie de mașini (și nu, nu mă pricep, nu am carnet și cel mai dureros, nu am bani :D) e Mini Cooper. Sau VW Beetle așa, așa sau așa. Sau Citroen C3. Sau Nissan Micra. Hm, și ar mai fi câteva, pe care le văd în treacăt pe străzi, dar nu mai știu acum… 🙂

Dar când am văzut azi mașina astaaaa…

Funky

Ei bine, poate nu rozul ăla, dar o culoare stridentă da. Și cu fețișoare pe mașină. Cam așa.

Și fețișoara