No Errors Found

This is the End.

Doamne, cât de tare: http://www.ro.ro/

Miaela

Nu mă omor după Mihaela Rădulescu. Mai ales în lumina noilor scandaluri în care tanti se pare că adoră să se bălăcească, întocmai purcelului în nămol. Dar discuția nu este despre scandalurile în care se implică Miaela. Nici despre scrisoarea sa patetică (pe care nu am avut răbdare să o citesc în întregime).

Nu.

Nu este vorba nici despre seducătorul (NOT!!!) Dani. Care mi se pare, dacă îmi permit să citez pe cineva, un căcat cu ochi.

Întrebarea/nelămurirea mea este: De ce stă Mihaela cu acest căcat enervant cu ochi?

Și cred că am găsit răspunsul. Dacă nu v-ați prins din prima… Close-up:

Dar cum eu sunt cârcotașă… zic că numai blugii sunt de p*la omului.

:))

De mici

Lucrez într-o zonă ok a orașului. Aproape de centru. Liniștite. Verdeață.

În schimb, în jurul clădirii în care se întâmplă să am biroul sunt câteva case. De țigani. Două în particular. Una de țigani cu bani. E kitsch-ioasă și au merțane din care… evident, răsună „muzica”. Și cocioaba de peste drum de birou. Mică, anemică, dărăpănată. Cu mulți puradei desculți în curte.

Vineri, 18:25. Ies de la munci. Scot telefonul să intru în contact cu lumea de dincolo de birou. 😛

Prin gardul cocioabei, un puradel creț își lipise fățuca de gard. Care era din ăla tip plasă.

– Tanti! Tantiii!! Tan-tiiiiiiiii!!!

– Da…

– Nu-mi dai și mie telefonul să-l sun pe tata? (avea în mână o cutie din aia de la sim, cu un număr lipit pe ea)

(Sunt naivă. Demonstrația, mai jos.)

– Ok, eu ți-l dau.

– Uite numărul. (îmi arată prin gard cutia)

Mă apropii. Interesul pe care i l-am acordat puradelului (sincer, nu mi-am dat seama dacă era fetiță sau băiat, atât de micuț era… :P) a motivat alți doi puradei să vină, să „asiste” (probabil că-și luau notițe, erau mai mici decât cap-creț al meu).

– E pe Connex.

(S-a aprins becul. Aaa, deci să-ți dau telefonul să fugi cu el prin curte și dacă încerc să fac ceva să-l recuperez, să mă bată tac-tu… Ok, planul B. Repede. Copilul rânjea aparent inocent, un fel de Puss in boots. Zic: fuck, o fi țigănuș care vrea să mă fure cu sânge rece, dar cum să îl refuz? Aa, gata, știu, bag o minciună. Eu nu mint de felul meu, așa că mi-e greu să născocesc. Am reușit să storc:  )

– Ăăăă, dar nu am minute. Îți scriu eu mesaj să-i trimiți. Ce spui? Minute n-am.

– Nu. (puradelul avea atitudine. Și probabil nu-i mergea schema cu telefonul meu, sau tac-su nu știa să citească un mesaj. Sau să citească.)

– Îmi pare rău, zic. (WTF? Am ajuns să-mi cer scuze de la țiganul care vrea să mă fure?)

– Nu-i nimic.

Întoarce zulufii simpatici și o taie.

Probabil la tac-su.

We Are The People

Uuuuu…  🙂

Soacra

Este un viral amuzant. Poftiți:

Cum mi-au murit Simșii

Recunosc, am jocul Sims 2 instalat de ceva vreme pe calculator. Până zilele trecute nu am avut curiozitatea să îl deschid… Bine, l-am deschis, am petrecut de fiecare dată câte 2 ore pentru a crea personajul, dar după… I’ve lost interest. 😛

Până zilele trecute. Când am înțeles că jocul constă în mai mult decât a crea personajele (which I still love!), mi-am omorât (fără intenție!) personajele, până acum:

* Primele trei au murit de foame. Pentru că erau faliți și nu mai aveau mâncare în frigider. Când îi puneam să-și caute de muncă, epuizați de asemenea fiind, adormeau cu capul pe calculator, încercând să se angajeze. Deci, mureau în cele din urmă… de foame.

* Apoi am avut o tanti sexy pe care uitam să o duc la budă. Și tot făcea pe ea. S-a îmbolnăvit și a murit. 😦

* Am avut un personaj studentă-geek-urâtă-cu-spume care nu ajungea la cursuri pentru că adormea sau mânca sau făcea pipi sau baie și a fost dată afară de la facultate. Știu, nu a murit, dar mi-o închipui prostituată în cel mai bun caz, dacă nu, homeless.

* Ultimul meu personaj… Miss Hottie. După chipul și asemănarea Angelinei. Moartea ei mi s-a părut cea mai tragică. Femeia a avut o viață intensă (a fost promovată de n-șpe mii de ori, astfel încât pensia ei zilnică era aproape cât salariul ei de început, pe lună… a studiat, a pictat, avea o super casă cu fântână arteziană și jacuzzi și sală de fitness și leagăn și menajeră și grădinar și super skill-uri etc). Tot ce-și dorea femeia era o familie… Și culmea romantismului pentru ea s-a petrecut în tinerețe, când s-a pupat o dată (!) cu un nene, s-au ținut de mâini. Și la bătrânețe se sunau zilnic. Dar au murit bătrâni și singuri. 😦

Tâlc: Fie mă las naibii de joc, fie învăț cum „se face”. 😛

Vrabia mălai visează

Nu îmi plac mașinile mari. Aspirația mea în materie de mașini (și nu, nu mă pricep, nu am carnet și cel mai dureros, nu am bani :D) e Mini Cooper. Sau VW Beetle așa, așa sau așa. Sau Citroen C3. Sau Nissan Micra. Hm, și ar mai fi câteva, pe care le văd în treacăt pe străzi, dar nu mai știu acum… 🙂

Dar când am văzut azi mașina astaaaa…

Ei bine, poate nu rozul ăla, dar o culoare stridentă da. Și cu fețișoare pe mașină. Cam așa.

Copy / paste

Un banc care m-a amuzat, în ultimele 5 minute. 🙂

Un orator motivațional foarte cunoscut își întreținea publicul. La un moment dat a spus:
– Cei mai buni ani din viața mea au fost petrecuți în brațele unei femei care nu era soția mea!
La auzul acestei afirmații, publicul a rămas uimit. Oratorul a adăugat:
– Iar acea femeie a fost mama mea! Râsete și aplauze.
O săptămână mai târziu, un manager instruit de către acest orator a încercat să plaseze această glumă de efect acasă. Fiind ușor afumat, a spus:
– Cei mai buni ani din viața mea au fost petrecuți în brațele unei femei care nu era soția mea!
Soția sa a început să spumege de furie. Încercând să-și amintească preț de 20 de secunde a doua parte a glumei, managerul a trântit în cele din urmă:
– Și nu-mi amintesc cine era.

Morala poveștii: Nu lua cu copy dacă nu știi să dai paste.

Boys, girls and homeworks

Un filmuleț superb, cu copii blonzi și frumoși și, desigur, inteligenți. 🙂

R.I.P.?

Am surprins azi o scenă. Aud afară muzică de înmormântare. Era un altfel de muzică, semăna cu un latino mai lent și sumbru. În fine. Știu că nu e bine să recunosc, dar îmi place să studiez o înmormântare. Ca babele alea. Ei bine, poate nu chiar ca babele alea. 🙂 Dar îmi place să observ oamenii, muzica, comportamentul lor etc.

Revenind. Muzica deosebită mi-a atras atenția. M-am dus să mă uit. Era o înmormântare de țigani (se explică acum și muzica). Erau îmbrăcați viu colorat. În fine. Și convoiul trebuia să traverseze o intersecție. Cei care mergeau înaintea dricului au încercat disperat să blocheze circulația, ridicând mâinile și așezându-se în fața mașinilor. Până aici nimic ieșit din comun. Oameni îndurerați care își petrec soțul/tatăl/fratele/prietenul etc pe ultimul drum.

Ce m-a scârbit din cale-afară a fost un nene într-o mașină care claxona. Claxona convoiul. Extraordinar de nervos. Că  probabil din cauza convoiului el ajunge cu 2 minute mai târziu la destinație. Mizerabil gest din partea lui! Oameni îndurerați, care încearcă să petreacă măcar două minute în plus cu cel ce le-a fost soț/tată/frate/prieten etc. Și tu ce faci? Bucureștean cu coae ce ești. Claxonezi, gesticulezi, înjuri.

Venea și o ambulanță. A reușit să se strecoare prin mulțime astfel încât să nu deranjeze convoiul. Ambulanța da, șofeul nu.

Fi-ți-ar ceasul de aur să-ți fie, că bun mai ești!