Arhive pe etichete: scârbici

Jos, jos, jos de tot

Standard

Sunt o persoană schimbătoare. Știu. Și pot zâmbi într-o zi, și pot plânge mai apoi, pentru ca după să râd cu poftă.

Nu e nicio strategie ascunsă, nu e nimic special. Sunt doar eu. Un om sensibil. Într-o lume rea. Prea devreme.

Îmi doream de mult să lucrez într-un anumit domeniu, în care am ajuns, în cele din urmă. Nu știu ce s-a întâmplat, unde s-a rupt firul, căci se pare că nu îmi mai găsesc locul. Presiune mare. 

Pe de o parte ar fi o întâmplare fericită, știu că nu asta vreau să fac și pot să ies înainte de a fi prea târziu, înainte să mă afund prea tare în ceva ce nu mă caracterizează. Problema este că nu știu ce altceva vreau și pot face. 

Vreau să plec, să călătoresc fără țel prin Europa (mai puțin Paris :P), să am job-uri simple, să fiu fericită, să trăiesc printre străini, să le cunosc obiceiurile, să plec mereu din oraș în oraș, din țară în țară, să mă găsesc pe mine. Să am curaj și un rucsac. 

Sunt confuză, mă doare capul și am avut o zi proastă. Care încă nu s-a terminat.

Ziua Z

Standard

Astăzi a fost o zi de savarină. A fost cald, am avut geacă. 

Ajung la muncă, mă sună de la bancă. Realizez o schemă pentru a simplifica căcatul de la bancă:

Ziua 1: Primesc telefon de la bancă -> mă duc la sucursală -> mă pune să sun la nu știu ce birou; sun -> mă întorc la bancă, semnez, plec.

Ziua 2: Mă sună de la bancă, mă pune să sun în altă parte -> sun în altă parte, mă pune să sun iar la bancă -> sun la bancă -> mă pune să sun iar la biroul ăla, să confirm că am fost la bancă și că am sunat în altă parte -> sun la birou, confirm, recit toată pățania. 

Va urma?

Apoi… Un incompetent de la muncă ne tratează cu dosul, iar căcatul ce nu l-a făcut azi o să mă coste două nopți albe în weekend. 

Mă duc să îi cumpăr lui Shos ceva, îmi trimite mail că tocmai își cumpărase el chestia aia de care e foarte bucuros (și încă o cumpărase și mai ieftin decât mine!).

Am aflat că coleguțul nostru drag pe care toți îl plăceam pleacă de tot. 

S-a oficializat știrea: Depeche Mode a anulat concertul de pe 14 mai.

În stație.

Și colac peste pupăză, mi-a intrat și-o muscă-n ochi.

Despre muncă

Standard

Munca e ca țigara de dimineață. Te îndeamnă la budă și te bucuri de ea abia după ce s-a terminat.

Munca nu mă lasă să dorm dimineața, munca mă înghesuie cu sute de nefericiți în ratb, munca nu îmi permite să mă văd cu prietenii sau să plec în drumeții de câte ori vreau.

Și… mai ales. MAI ALES. Munca te înghesuie de cele mai multe ori pe prea puțini metri pătrați cu oameni cu care, în mod normal, nu ai sta măcar de vorbă.

Așa este cazul meu, ca al multor nefericiți, corporatiști sau nu. Fie că e șeful (always a popular reason to dream of buying a bazooka), fie că e colega piți cu voce stridentă, incompetentul pupincurist care-ți pune-n cârcă și treaba lui, mereu există cineva la muncă pe care nu l-ai avea în preajmă altfel. Eu am avut 3 colegi (se întâmplă să fie vorba de 3 colege, suerte) pe care, în circumstanțe normale, i-aș (le-aș deci) … trimite la plimbare (cel puțin).

 

Primul caz

Nume de cod: Piți corporatista

Descriere: De cele mai multe ori prea ocupată cu tel-ul sau mess-ul sau să-și admire pozele pe haifaiv din banbu. Prea ocupată să-și facă treaba. Voce pițigăiată, creier inapt. Atrage mereu privirea asupra ei. Și nu într-un sens pozitiv. A, desigur, blondă platinat. Roz mult. Auriu și muuult fard. Solar.

 

Al doilea caz

Nume de cod: Lingăul ieftin

Descriere: Lingăul ieftin mi-a fost pt puțin timp colegă. Acum regret, erau multe de observat. În scurtul timp cât mi-a fost dat să împart un capsator și-o pauză de masă, lingăul ridica în slăvi, clar, șefa. Complimente ieftine pe bandă rulantă. Trist era că funcționa această tactică deloc inteligentă.

 

Al treilea caz

Nume de cod: Diareea umană

Descriere: Diareea umană este o specie pe-atât de rară, pe-atât de periculoasă. Împrăștie cu calm veninul și cu zâmbetul pe buze. Este o persoană nesigură și se poate confunda cu lingăul ieftin. Dar, spre deosebire de acesta, ea lingușește pe oricine, nu se limitează doar la șefi. 

 

The end?