Furie.

Am fost puțin timp printre ei. Printre acești „cunoscători în ale net-ului”.

Acești hipsteri ordinari care tastează de la un Mac lucios și care beau cafea de la Starbucks. Acești pseudo-specialiști, acesti deloc-intelectuali. Acesti experți în social-media, SEO, marketing, advertising și alte rahaturi de genul.

Aceștia sunt oamenii care aberează că cunosc consumatorul, userul, internautul.

Acești ordinari care mă consideră pe mine o pițipoancă cu IQ îndoielnic și preocupări Farmville/ unghii false/ rochițe la ofertă/ochelari de soare la reducere/ cocktail în clubu ăla de fițe/ chiloți dă firmă cu dantelă.

Cum ziceam, dacă ar fi să mă iau după banner-ele pe care mi le servește Facebook, sunt o mare pițipoancă.

Am acum o stare deloc prietenoasă, deloc îngăduitoare.

Mă întreb… cât rahat trebuie să înghiți ca să trăiești decent, în colțul tău? Câți cocalari scuipători trebuie să ignor? Câți țigani scandalagii trebuie să evit pe stradă? Câte manele și rahaturi dance trebuie să ignor? Câți tărani prost-crescuți trebuie să întâlnesc într-o zi? Câtă mojocie trebuie să înghit? Câți hipsteri ecologiști/ vegetarieni îmi este dat să întâlnesc zi de zi?

Și apoi mă întreb. Dar de ce? De ce să ignor eu? Să las eu de la mine, să empatizez eu, să evit, să nu pun la suflet? Până la urmă asta-i lumea în care îmi e dat să trăiesc. În acest buncăr îmi duc traiul, grijile, aspirațiile, facturile și deziluziile.

De ce? Pentru ce?

Protejat: Frântură.

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vedea, te rog să introduci parola mai jos:

Parolă:

Goliciune.

Mă gândeam în seara asta. Cada era plină, era cald în baie. Și a fost acel scurt moment în care lași pijamaua să cadă. Moment în care te intersectezi cu oglinda. Oglinda care nu-ți atrage atenția la acele kilograme în plus/ minus. Mă refer la oglinda aia care te trage de mânecă: băi, ești tu oare fericit?

Poate fi chiar un perete alb și tern, poate să fie o perdea care flutură, o pilotă groasă iarna sau o briză călduță pe plajă la Corbu în iunie. Mă refer totuși la oglindă ca la ceva care… ei bine, care reflectă. Stări, aspirații, evaluări. ETC.

În fine, revin. Știi sigur momentul ăla. N-ai intrat încă în cadă, nu te-ai învelit cu apa fierbinte. Ești gol, desculț și în tranziție. Ce gândești atunci?

Și invariabil îmi vine în minte: http://www.lecturirecenzate.ro/2011/06/08/lecturi-hainele-cele-noi-ale-imparatului/

Când a fost ultima dată când ai fost gol și când te-ai simțit protejat, liber și natural?

 

 

 

5 țigări

Nu știu câți dintre noi pot spune deschis că sunt mulțumiți de viața pe care o au. Puțini, puțini.

Mă întreba cineva în seara asta de ce nu sunt mândră că sunt româncă. Vai, dar asta e o întreagă epopee. Cu politicienii noștri pă centru. Sincer, mi se pare de prost gust să întrebi acum un tânăr român de ce nu îi place România, de ce nu e MÂNDRU că e român. E evident, Alex. 🙂

Acum, ce vroiam eu să zic e altceva. Lăsând România deoparte, lăsând contextul la o parte. Lăsând regretele personale, facultatea pe care nu am avut curaj sau ocazia să o urmăm, excursia în jurul lumii pe care nu apucăm să o facem, sănătatea impecabilă și programată, cardul ăla de economisire… Lăsând deoparte geaca de piele sau concertul pe care nu l-am prins, băiatul pe care îl iubim în sinea noastră și cu care ne dorim o poveste de telenovelă, silueta pe care nu o avem sau firele alea bogate de păr blond/ negru/ roșcat pe care ni le dorim cu toții, lăsând dantura deloc perfectă cu care am fost înzestrați… Memoria prea mică aparent a calculatorului/ telefonului/ tabletei/ chiar a creierului…

Uitând de prietenii vechi și buni care au plecat din viața noastră, uitând de rudele sub lemnul rece, umed, de pin… Uitând palma usturătoare primită în copilărie. Uitând aspirația noastră de a explora/ analiza/ picta/ fotografia lumea…

Uitând de toate astea… de ce nu suntem fericiți?!

http://www.youtube.com/watch?v=acCzIUE8qwc

Bărbații.

Ăsta ar fi un post, să-i zic așa, un post la care trebuia să mă gândesc. Să meditez, să cântăresc. E în final o temă de gândire pentru viață, asta mai ales dacă ești o femeie cu înclinații hetero.

Dar miza e mare. Dacă ar trebui să meditez o viață să scriu aici 3 rânduri pe care nu le citește nimeni, atunci de ce să aștept? Nu am pretenția să scot cărți, să mă citească nimeni. Nu am nici măcar pretenția să fiu coerentă.

Despre bărbați pot spune doar că îmi complică viața. Nu știu să mă comport cu ei, cum nici cu femeile nu știu să mă comport. Nu știu care-s replicile potrivite, nu încerc să mă fac plăcută, nu am părul lung și fundul bombat ascuns strategic în blugii dă firmă și dă mare modă. Nu râd discret, nu mă amețesc la o bere și apoi să mă înroșesc timid să-mi fac poze cu prietena cu buzele țuguiate și aproape lipite.

Nu știu nici fotbal nici WoW, nu mă pricep nici la microprocesoare, nu pot lega 3 propoziții cu un bărbat. Fie sunt fata de gașcă, fie antipatica_care-și ia prietena din club când a băut prea mult. Deci oricum nu sunt pe lungimea AIA de undă.